Cronica : Artmania 2007
18/06/2007
Unii il numesc drept cel mai important festival de rock din Romania, mai ales dupa editia de anul acesta. Eu unul m-as abtine de la asemenea aprecieri si sunt de parere ca au existat destule deficiente in organizarea lui. In fine, nu mai conteaza acum detaliul , conteaza ca Sibiul a tinut pentru trei zile steagul rock-ului ridicat. In prima seara, inceputa electrizant prin concertul celor de la Altar am stat mai in spate, am preferat sa observ miscarile “valurilor” de tricouri negre care impanzisera Piata Mare. Nici la Anathema, capul de afis al primei seri nu m-am ingaduit sa ma apropii de scena. Nu aveam nici aparatul de fotografiat si mai mult decat asta, se auzea bine si din spate.
A doua zi, pe cand nici soarele nu coborase de pe cer, au urcat pe scena finlandezii de la Tarot. Publicul, desi intr-un numar relativ mai mic, a gasit loc si pentru aprecierea lor. A urmat The Gathering si deja atmosfera se incingea printre cateva pahare de bere. Daca bila neagra acordata de public in prima seara a fost retragerea din grila a celor de la Haggard, englezii de la My Dying Bride au punctat cu siguranta la capitolul spectacol. In inchiderea celei de-a doua seri, capul de afis al fest-ului s-a numit Within Temptation, olandezii ajunsi cunoscuti datorita albumului din 2000, Mother Earth. Evident ca nu au dezamagit, nota maxima pentru prestatie, cat si pentru sonorizare. Duminica s-au mai linistit apele, lumea a inceput sa plece, insa tot s-au gasit fani care sa asiste si la concertele celor de la Luna Amara, Vita de Vie si mai ales After Forever. Finalul Artmaniei 2007 s-a scris in ritmurile pieselor de la Iris.
Mai multe imagini de la Artmania 2007, pe celalalt blog al meu, Blogfoto. Sau click aici.

18/06/2007 at 20:33
Frumos post,poze la fel de reusite.Datarita acestui festival Sibiul a aratat mai frumos.
19/06/2007 at 10:46
@andrei c
o sa mai urmeze un post mai detaliat, incluzand si impresii legate de realizare sau culise ale festivalului. numai sa vad cand am timp sa-l public.
19/06/2007 at 15:35
Multumesc pentru detalii si fotografii. Astept continuarea.
05/07/2007 at 10:22
[...] more: aici şi aici. var currentdate = 0 var core = 0 function StringArray (n) { this.length = n; for (var i =1; [...]