Noua tema…

… de pe ceau.haipa.ro o reprezinta apusul. Un exemplu e fotografia de mai jos.

Continuarea aici.

California Dreamin

California Dreamin, adica ce mica e lumea. Trebuie sa recunosc ca la mine informatia ajunge cu o foarte mare greutate. In cazul asta informatia e filmul lui Cristian Nemescu. Desi a avut premiera acum vreo doua luni, am preferat sa astept si sa-l vad acasa linistit, in propriul pat. Mai mult decat impresionant. Asta mi-a ramas in cap dupa vizionarea peliculei.

O expunere pitoreasca a visului american trait pe pamant romanesc, a mitului yankeilor care vin sa ne salveze din ghearele comunistilor sau a nemtilor. Nu mai apartinem de niciunii, dar americanii tot au venit, fortati fiind de imprejurari. Vorba lui Doiaru (Razvan Vasilescu), mai bine mai tarziu decat niciodata. Daca tot au ajuns, macar sa nu-i lasam sa plece. Dar cu totul alt scop, cel al ingamfarii si al orgoliului ranit, al rabdarii care nu mai are rabdare. Un tren tipic romanesc, ceva rebut de personal, o gara veche si parca uitata, undeva in mijlocul campului, un sef de gara punctual si “corect”, un primar ospitalier si un sat straniu, Capalnita. Astea toate adunate si bine aranjate dau culoarea tragi-comica a filmului lui Nemescu.

“Papers. Americans go. No papers. Americans don’t go.” ii spune seful garii capitanului american Jones, interpretat de Armand Assante, dupa care ii vezi impreuna gatind sarmale. Cristian Nemescu a imaginat un umor sec, dublat ulterior de drama prin care trecea satul Capalnita si “ajutorul” pe care l-au acordat americanii. O gandire usor fortata, iesita din naturalul filmului. Dar au fost destule faze care au venit in compensatie si au retusat una dintre productiile de varf ale cinematografiei romanesti. Americanii s-au dus pana la urma, lasand in spate o locatie macinata de conflicte, in plin razboi “civil” sub dictatura nelegitima a sefului garii, Doiaru.

Oroarea se intoarce

Steaua-Charleroi 1-1. Trebuia sa fie un adevarat eveniment, o adevarata prezentare de echipa. Poate la inceput a semanat putin cu tipul de eveniment pomenit anterior, insa jocul propriu-zis a fost umbrit de atitudinea galeriei steliste si mai ales de gestul acelui prapadit, care a patruns pe teren in incercarea de a-l lovi pe portarul belgian. Urat. Inca o bila neagra pentru imaginea fotbalului romanesc. E neplacut, dar e inevitabil. Cat despre nivelul huliganic masurat in fotbalul de afara, am aflat deunazi ca s-a clasat cazul Catania-Palermo, mai bine zis cazul politistului decedat in timpul conflictelor. Am ramas perplex cand am vazut cine a fost autorul crimei. Un minor, un pui de huligan, un “nevinovat” aruncat in valtoarea urii si a frustrarii. De altfel, inca o bila neagra si pentru imaginea fotbalului mondial. Cat despre huligani, nu are rost sa reiau aceleasi idei si tocmai de aceea am ales sa republic in cadrul articolului un comentariu pe care l-am scris in urma cu ceva luni, chiar dupa incidentele de strada de la meciul Catania-Palermo.

Patima exagerata a sportului, 7 februarie, autor Andrei Militaru
” E gata. Presa mondiala a explodat in critici si comentarii la adresa deselor acte de violenta si huliganism care “acopera” lumea sportiva a secolului XXI. Toata lumea vine cu sugestii, propune pedepse drastice , protesteaza, dezaproba si blameaza in aceeasi masura fenomenul huliganic. Violenta pe stadioane nu s-a nascut doar din orgoliul sportiv, ci si din vanitatea excesiva a unor oameni implicati in fenomenul fotbalistic. Si ca sa fiu mai precis, in spatele actiunilor huliganice nu stau tot timpul huligani, ei devin niste unelte manipulabile. Sa fi devenit oare fundamentalism? Sa se fi creat oare un curent la nivel mondial in randul “ultrasilor” si celor implicati in aceste acte?

Violenta porneste de asemenea si din pura natura a omului, gasit la periferia societatii de consum, uitat poate, neglijat. Suporterii acestia infocati , prin actiunile initiate uneori voluntar, alteori doar instinctual demonstreaza in permanenta pericolul in care cade lumea sportiva si incapacitatea autoritatilor de a legiui niste norme de pedepsire, de a gandi si a adopta un sistem corespunzator. Un imbold din campionatul italian vis a vis de pedepsirea drastica atat a celor implicati in actele de huliganism cat si a cluburilor ar trage un serios semnal de alarma la nivel mondial, ar putea crea o noua constiinta a sportului in general. In acelasi timp si in aceeasi masura s-ar inteti si frustrarea acelor indivizi responsabili cu spectacolul “obscur” al tribunelor. Ei s-ar simti mahniti. Ar simti indepartarea de firescul lor si impunerea fortata a unei noi conduite sociale. S-ar razvrati. Ei nu vor intelege niciodata ca farmecul sportului isi are limitele doar pe teren sau in cel mai rau caz, prin barurile unde se dezbat evenimentele sportive. Ei isi vor cauta mereu aceasta “patima” in nesupunere, in indisciplina ,vor cauta sa-si traiasca haosul mult dorit. “

Canicula si efectele ei

Cu siguranta cel mai devastator efect al caniculei e plictiseala. La orele astea incinse nu ai ce cauta pe afara. Pot sa spun ca plimbarile pe canicula au devenit un sport extrem si ii “admir” pe cei care se incumeta sa-l practice, dar poate o fac din alte motive. In fine, daca afara e asa, nici in casa nu e mai bine. Pur si simplu nu poti face nimic, cat ai incerca. Am citit presa, atat cea tiparita, cat si cea online. 20 de minute maxim mi-a luat. Am luat apoi la “puricat” o carte din biblioteca, “Semintele diminetii”, un roman apartinand lui Florin Banescu. Am rasfait-o nitel, dar iarasi m-au luat transpiratiile si nu puteam sta locului.

Am scos de pe net “Lista lui Schindler”, unul dintre filmele mele preferate, ca sa pot sa vad finalul pe care il pierdusem azi-noapte, cand a rulat pelicula la televizor. Nu am avut succes nici la capitolul asta. N-am reusit sa ma concentrez sa vad nici macar filmul. De dormit, nici atat. M-am pus in pat, m-am tot foit vreo zece minte dupa care am renuntat la idee. La televizor, aceleasi programe, aceleasi stiri despre canicula. Nici bani de bere n-am, ca poate asa mai trecea timpul. Stiu, la toti ne e greu. Oare cat mai dureaza?

Update : Iulian Comanescu a lansat un nou blog, oarecum canicular. Cu si despre Canicula.

Ce nu merge?

Orice angajare a lui Hagi ca antrenor a fost primita cu surle si trambite, indiferent ca echipa a fost nationala sau s-a numit Galatasaray sau Bursaspor. La Steaua insa a tronat un pseudo-entuziasm, o numire de antrenor patransa oarecum de griji si neliniste. Un tehnician nu poate schimba soarta unei echipe in doar cateva zile, dar din nefericire lui Hagi i se cere asa ceva, poate si din neincrederea pe care a produs-o ca antrenor de-a lungul ultimilor ani.

Gigi Becali a cautat si o impacare a publicului din Ghencea, a huliganilor, cum tot el ii numeste, care aseara si-au indreptat sagetile spre loja oficiala a patronului si nicidecum spre teren. O prezumtiva impacare prin aducerea lui Hagi pe banca Stelei. Becali a incercat sa atace regina cu un pion, iar in acest caz pionul a fost Hagi. Regina inseamna si public si mass-media, adica toti cei care ii fac “zile negre” patronului. Iar Becali l-a transpus pe Hagi din ipostaza de rege in cea de pion, una artificiala, total nepotrivita fostului mare jucator.
Sa nu intelegem gresit, Hagi nu e o moneda de schimb a patronului si nu va fi niciodata asa, ci se numara doar printre ultimele extravagante si metode de a schimba putin infatisarea clubului ros-albastru.

Spot ceau.haipa.ro

www.ceau.haipa.ro

Internetul social democrat

No (vorba ardeleanului) de ceva zile au inceput sa apara si primele posturi pe blog-ul Tsd-ului, ala micu’, iar acum se blogeste de zor pe acolo, dar tot in nota social-democrata, ca doar nu se putea altfel.

Ficatii politicii romanesti se intind tot mai puternic in fenomenul blogurilor, in ciuda faptului ca numai stanga a mai postat cate ceva pe la noi. Teoretic stanga. Pana si Dan Mihalache ne spune “Bine v-am gasit!” si atat, ca nu e timp pentru idei acum, e lupta mare pentru locurile din PE. Asadar oglinda, olinjioara, care are cel mai tare blog politic din tara?

Ceau.haipa.ro

Am lansat un nou blog. Tot cu tematica fotografica, dar distinct fata de Blogfoto. E cu totul altceva, e un blog pe care voi organiza cateva expozitii de fotografie proprie, in functie de temele aferente saptamanii. Prima tema se numeste “Trenul romanesc” si de astazi e disponibila pe ceau.haipa.ro

Statia de autobuz

Stateam astazi in statia de autobuz asteptand sa ma duc spre casa. Caldura mare, asfaltul incins, aglomeratie rutiera, de altfel o zi tipica in eternul Sibiu. In fata mea, un copil tocmai isi scotea o jucarie noua din cutie. Fericire. O femeie privea in jur, cauta un loc la umbra, departe de razele soarelui. Neliniste. Un batran se ascundea dupa un copac, numarandu-si bancnotele de cate un leu. Prudenta. La doi pasi de mine era o fetita firava, condamnata intr-un scaun cu rotile. Suferinta. O moneda se plimba printre picioarele trecatorilor. Fugea de buzunarul din care a cazut. Nedumerire.
Inca o zi nepasatoare in zaduf si asta doare cel mai tare.