Nedumerirea zilei

Cum dracu` poti sa pierzi cu 3-2 acasa in ultima etapa a preliminariilor, cand stii ca ai nevoie de un egal pentru calificare?
Stau si ma intreb, oare cati litri de vodka s-au baut in Rusia aseara?

Jurnalul victimei perfecte (Fila 1)

La ce chinuri groaznice te supune o trezire. De dimineata, de realitate. Vad difuz. Ma impiedic de fiecare data de noptiera in drumul spre perdea, in vaga mea legatura cu realitatea. Perdeaua ma inseala tot timpul, mi-e greu sa ma trezesc din povesti. Risipindu-le, vad aceeasi zi mohorata, aceeasi oameni tristi si boemi. Zabovesc, nu cobor printre ei. Acolo e realitatea de care fug. Acolo e drumul spre viata. Toamna tarzie ma distruge. Afara e ostil, in casa insa dispar in propriul destin. Totul e inevitabil, citesc pe tavanul camerei mele. O noua zi grea incepe la fel cum s-a terminat precedenta. In bucatarie zac vasele murdare, nespalate de o saptamana. In ibric, un strop de cafea. Indeajuns sa ma convinga ca trebuie sa ma alatur oamenilor de rand. Ceasul de pe perete ticaie amenintator. Se apropie clipa depasirii propriului demiurg. In sine stiu ca trebuie sa plec, dar franturile noptii ma coplesesc. Ma abandoneaza in coltul bucatariei, savurand cafeaua. Ma gandesc la aceleasi fete uitate de timp, mecanizate, pe care o sa le intampin iarasi. Dimineata e palida. La fel si eu. In timp ce ma incalt privesc in oglinda inca o data ziua ce va urma. Locuiesc la etajul patru intr-un bloc vechi parca de secole. Privind scarile, imi aduc aminte ca am uitat ceva. Nu mai pot sa dau inapoi, nu mai pot sa ma intorc. Sunt superstitios, sunt urmarit de destin si nevoit ma inclin in fata lui. Ma roade gandul ca o sa pasesc pe langa aceeasi oameni si o sa le absorb problemele. In casa scarilor vad ultima razvratire inainte de intalnirea cu realitatea. Imi duc mana la frunte si stiu ca trebuie sa suport. Imi aranjez sapca, imi acopar gatul si astept cateva fractiuni de secunda contactul cu vantul inceptului de iarna. Asfaltul pe care pasesc e martorul unei intregi generatii de complot. Ma simt urmarit. E un vant rece, dar nu ma gandesc la mine. Imi vine in minte imaginea cersetorului pe care l-am intalnit deunazi in fata magazinului de cartier, imi vin in minte insusite trairile lui. Privesc in fata, fug de oamenii care ma privesc.
In statia de autobuz cad in sumbru. Incerc sa-mi arat privirea. Incerc, gresesc, mi-e dor de franturile noptii. Aseara am venit prin acelasi frig, acum parca nu-l mai recunosc. M-a imbatat, am stat la cateva pahare de vorba cu el si desi neindoios, nu-mi amintesc convorbirea.
Zac in propria-mi rutina, privesc din nou asfaltul, astept acelasi autobuz si aceeasi statie. Intarzie, la fel cum intarzie si timpul. Caut totusi o iesire. Imi imaginez o camera posomorata cu un pian prafuit in mijloc si un calut miscandu-se nevolnic sub el. Imi imaginez niste ferestre care dau nicaieri, acoperite de perdele rupte, trecute prin timp. (Va continua)

Bruce, my friend

Iau de pe Youtube, ca nu ma pot abtine. Melodia e geniala. Videoclipul la fel. Asteptati pana la sfarsit.

Va deveni Romania o tara de vis?

Titlul apartine unui cititor al blogului meu, ajuns din intamplare pe aici, dupa ce a postat sintagma de mai sus pe nu stiu ce motor de cautare. Ei bine, intrebarea in sine are si ceva substrat filosofic, existentialist si incurcat. Daca tot a ajuns pe blogul meu tipul(sau tipa) cu aceasta nedumerire, ma simt dator sa gasesc un raspuns. Nu-i pot dezamagi.

Pana la urma raspunsul e foarte logic. Romania este o tara de vis, nu mai e nevoie sa devina, dar cand te trezesti de dimineata constati ca nu s-a schimbat nimic. Frumos, urat, nu conteaza cum ai visat. Problema e ca dupa trezire Romania devine o tara de cosmar.

De ce am revenit?

Nu am fost ocupat sau “extrem de ocupat”(ca sa parafrazez pe cineva). Nu am fost in criza de subiecte si nici nu m-am lovit la cap incat sa uit ca am si blogul asta. Nu am fost plecat, dar nici pe acasa nu am stat. Nu mi-au taiat internetul pentru ca nu au avut motiv sa o faca (Blogfoto merge de exemplu). Si nici nu am dormit pe pres in fata usii.
La mine pur si simplu nu prea functioneaza inspiratia de tip copy-paste, cum se vede pe la multi (Oare nu o fi facut Cristian Manafu si o statistica sa vada ca peste 85% din bloguri nu au continut original?). Poate exagerez putin, dar roiesc aproape lejer in jurul adevarului.

Hai sa ma uit si eu de curiozitate sa vad ce mai e nou, ca am fost plecat putin in lumea fanteziilor cu fotografiile mele(Blogfoto). Bloggeri.ro? Cica e un concurs cu premii pentru bloggeri. Nu am nimic impotriva lui, e o idee chiar buna si merita aprecierea tuturor(mai putin a unor sobolani blogosferici la minte). Bloggeri.ro e o initiativa pe care o salut, dar din pacate sufar putin si la capitolul inspiratie traditionala. Prin urmare, nu pot participa. A inceput si Roblegoofestu`, fara ro sau com, ci cu org, insa am asteptat doua anotimpuri bune pan` sa inceapa.
Una peste alta si “unul peste cealalta”, m-am apucat de scris “Jurnalul victimei perfecte”, o povestioara usor molcoma, al carei inceput il puteti citi intr-un post viitor. N-am eu domne` inspiratie, dar nici copy-paste( Doamne fereste!). Scuza-mi Doamne Youtubul ce apare aci` pe blog!

PS: Am fost si la concert la Scorpions intre timp( puneam un filmulet facut destul de bine, dar mi-am formatat cardul din greseala. Berea asta…). Tot la concert m-am familiarizat si cu noul concept de “civilizatie” en-gros si en-detail. Ce e prea mult strica. Halal organizare(pardon, am gresit. Nu halal, varza organizare).

Si tot n-am zis de ce am revenit.

Aaa, si inca o chestiune. Argesul, echipa mea de suflet(prietenii stiu de ce) bate tot prin Liga a II-a. Trece ca Ferrari-ul pe acolo(scuzati expresia). Daca ridicam putin privirea, vedem Liga 1.

Vorbele zilei

Sobolanul cu oameni
Alcoolsib