În general, cauza răului se găseşte în istoria modernă. De orice natură. Un rău ca tendinţă. Un rău “bun” sau un rău de sine. “Tunsoarea”, sau ‘Sisanje’ ori ‘Skinning’ dacă e să occidentalizăm termenul e probabil un film destinat doar poporului sârb. Dar e sigur o cruciadă împotriva cuiva(cui?poate vedem mai încolo) sau mai bine zis o parabolă cu două feţe. Toată situaţia capătă şi o puternică mireasmă belgrădeană.
Povestea e simplă la prima vedere. Novica şi Relja sunt două firi diferite, dar din acelaşi mediu. Primul, caută să se agaţe de un model, lucru normal pentru vârsta aia, dar se află într-o nebuloasă totală. Relja, în schimb e un om dintr-o bucată, ferm si sigur. Alegerea, calculul, după cum recunoaşte Novica, e o figură atât incipită cât şi finală în peliculă. Calculul poate da greş. Un minus poate schimba totul. Până la faptele reprobabile e o graniţă prea sensibilă pentru un om confuz.
Stevan Filipovic lucrează excelent metamorfoza dură a personajului, fiind probabil indolent cu implicaţiile social-psihologice ale naţiei sârbe, desi imaginile tip documentar care ne prezintă revoltele din Belgrad nu lipsesc.
Registrul moralizator se reduce la Novica şi mai puţin la conştiinţa generală, dar şi aşa, ca un călător în timpul lor, pe cine ai putea acuza? Pe mafia care se ia de mână cu politicul?(am mai auzit asta). Pe autorităţile care nivelează terenul? Pe un popor iugostalgic? Pe ignoranţa de la “vârf”? Pe gaşca aia de skinheazi teribilişti? Chiar Relja spunea la un moment dat că grozăvia lui e doar imaginea de dur :”Hai Al-Quaeda, mergem acasă!”
Bojana Novakovic cred că nu mai are nevoie de nicio prezentare.
