Canicula,ăla şmecher

Mi-am adus aminte ieri ca afară e caniculă. Dar nu aşa, ci suta de grade. M-a bufnit râsul când mi-am amintit de Claudiu Răducanu, care întrebat fiind acum şase-şapte ani ce părere are despre caniculă, s-au umflat muşchii pe el şi s-a întrebat “Cine-i bă canicula ăsta?”. Desigur, canicula făcea multe victime in acea perioada. Era dat şi prin Interpol, fiind văzut şi prin ţările occidentale la treabă.

Grăbindu-ne toţi să-l judecăm pe Claudiu, nu ne-am dat seama că îşi etala spiritul civic, specific oricărui cetăţean model. Dacă oricare dintre noi am fi fost întrebaţi despre un criminal(în orice caz, nu despre caniculă), am fi afirmat că dorim prinderea cu orice preţ a infractorului în cauză.

Şi subiectul zilei fiind eterna caniculă, citesc peste tot sfaturi de protejare împotriva ei, că na, e la modă să dai sfaturi în perioada asta. Nu contează că ele se repetă. Nu e bine să ieşi afară la orele amiezii decât obligat de împrejurări. Da, bine. Şi când vezi că 70% din cei care au nevoie de ajutorul ambulanţelor la orele respective sunt pensionari care pur şi simplu se plimbă, îţi pui mâinile în cap. Cu cât le e mai mică pensia, cu atât sunt mai tâmpiţi.

Mai zic medicii ăştia să nu consumăm alcooale în perioada asta. Scârţ, eu n-aş refuza 5-6 beri niciodată. Indiferent că sunt +40 de grade sau -10.

Jurnalul victimei perfecte (Fila 2)

(urmare de aici)
Imi imaginez o cameră posomorâtă cu un pian prăfuit în mijloc şi un căluţ mişcându-se nevolnic sub el. Imi imaginez nişte ferestre care dau nicăieri, acoperite de perdele rupte, trecute prin timp.

E un ev trecut. E o cameră plasată undeva între cele două războaie mondiale, scufundată într-o penumbră a timpului. E alb-negru. Altfel nici nu mi-aş putea imagina trecutul. Decât în alb şi negru, tipărit pe filele istoriei cu o cerneală bâjbâită. Desprins de oamenii simpli care trec pe lângă mine în aşteptarea autobuzelor. Desprins de prezent şi de viitor. Trezit brusc de o nesilită intrebare “Cât e ceasul?”. Pusă de aceeaşi oameni din jurul meu. De aceeaşi întârziere în care ne-am pierdut cu toţii aşteptând să începem prezentul.

Mişcat de forfota tipică unei zile noi. Prezent acum printre ceilalti. Conştient însă de o aşteptare dureroasă. “N-a fost la fix”, îi aud pe ceilalţi bolborosind în neştire. Autobuzul întârzia să apară. Poate îl pierdusem doar eu… printre secunde de aşteptare. Brăzdate pentru un moment de apariţia lui.
In autobuz, aceeaşi sălbaticie. Oameni care se calcă în picioare pentru un scaun. Feriţi de chinul grămădelii. Măcar pentru câteva minute.

Prind un loc la geam, printre privirile tremurânde ale drumului, smucit de conversaţii ale dimineţii. Inghesuit parcă de problemele celorlalţi.

Păşesc din nou, scăpat din ghearele cotidianului. In staţia de la capăt de linie îmi aprind o ţigară. Fumez printre sunete tipice. Motoare de maşini şi glasuri zăpăcite. O ţigară pe care o savurez pe un cot de munte întunecat, târât printre gleznele copacilor la răsărit, nicidecum înnăbuşit în nisipul plajei.
Privind spre o noua zi.

Dumeriri, nedumeriri

Din ciclul “Cate capace de bere am gasit azi-dimineata langa pat” si cate cujetari seci am cujetat, stau si ma intreb : Cum ar arata lumea fara Romania? Si imi raspund singur : Ar arata ca Romania fara Gigi Becali.

Intrebare

Gunoier in Romania sau tomberon in Paris?

A naibii tigara`

Ca nu e bine, ca strica sanatatea, ca mirosi urat (astea is povesti de adormit copii si nu mai poti convinge pe cineva sa renunte la tigari in felul acesta. Adica trebuie sa fi tampit sa-i spui unui fumator ca nu-i bine sa fumeze).

In fine, dupa scurta introducere-bomba, m-am hotarat sa ma las si eu de fumat. Pentru ca s-au strans cativa ani buni si in al doilea rand din cauza banilor. Is tot mai scumpe, da-le dreacu`. Asta in ciuda faptului ca sunt adeptul tigarilor la bucata(azi primesti slimsuri, maine Winchester, cum ti-i norocu`). No sa strang bani de asa ceva, dar totusi, o sa ma simt mai bine si o sa economiesc cat de cat.

E clar ca nu te poti lasa brusc, totul trebuie sa fie treptat, ca sa eviti disconfortul si starile de nervozitate. Poate si “pofta”, ca asta domina mai mult. Curiozitatea a murit demult. Moda? S-a schimbat. Acum e moda lasatului, nu a apucatului

Apropo de revelatia mea, zilele viitoare o sa incep si o campanie destul de dura pe care vreau s-o promovez prin intermediul blog-urilor. Am cateva idei (mai bune sau mai proaste), insa scopul final conteaza : lupta anti-fumat, dar totusi ceva mai destept, nu porcariile pe care le debiteaza unii tampiti zi de zi, cum ca nu-i bine bla bla si cand colo, pe ei ii doare in cur de sanatatea ta.

De aia vreau sa fie ceva mai dur, mai socant. De aici si titlul “Moartea iti ofera o tigara”, iar de cateva zile ma chinuie gandul sa fac si o sesiune foto (pentru afise) pe tema asta. Numai ca din “pix” treaba deocamdata. Ca orice sesiune foto, ai nevoie de ceva oameni (inca ii caut), ceva material (costume,prostii) si un mic studio improvizat (depinde de circumstante).

Ar mai fi cateva idei, dar astea o sa le aflati la timpul lor.

Pana atunci, ne recitim.

Joi,13

Stiu, faza era valabila doar pentru vineri, dar na, asta e. Am si eu cateva superstitii, daca pot sa le spun asa (ca seamana mai mult a stereotipuri zilnice).
Voi mai aveti superstitii? Sau sunteti superstitiosi?

Sesiune foto

Am publicat azi pe Blogfoto cateva fotografii pe care o sa le folosesc mai incolo pentru o campanie publicitara sau coperta de album(?). Click aici

Am schimbat prefixul

20.

Acum 10 ani

Am vazut la Denisa, care a vazut la randul ei la Marius Sescu o chestie interesanta intitulata “Ce faceai acum 10 ani?” sau ceva de genul. In fine, hai sa va spun si eu ce faceam acum zece ani. Era 1998 (ca atata matematica stiu si eu) si aveam 10 ani. Imi amintesc ca din ‘98 tin eu cu Fc.Arges, de la un meci din Cupa Uefa. Tot in acel an am fost prima data la circ, chiar in ziua meciului Romania-Tunisia, de la Mondialul francez si daca nu ma inseala memoria, in ‘98 m-am imbatat prima data. Bausem vreo 2 cani de vin si parca picasem de pe alta planeta .
Si mai era inca o “provocare” si anume : Unde te vezi peste 10 ani? Eu unul sper ca ma vad in oglinda peste 10 ani.
Numai bine.
Ne recitim.

Expozitie online

Am dat drumul la o expozitie online de fotografie inedita, insumand cateva din fotografiile pe care le-am facut anul trecut in Capitala Culturala. Insa nu e ceea ce va asteptati, sunt ipostaze care mi-au definit mie Sibiul in 2007.
www.sibiu2008.blogspot.com Click aici pentru expozitie.