Archive for the ‘Politic’ Category
iunie 4, 2008
Stefăneşti. Un scuipat pe harta României, care peste noapte a devenit pâinea televiziunilor mioritice. Locul în care au inceput şi în care se şi termină alegerile. O ţigănie fără capăt.
Trecând peste prezentările necesare, trebuie amintit un singur lucru : repetarea alegerilor chiar în buricul ţigăniei ilfovene. Si da, România îşi promovează încă o dată titulatura consacrată de ţară a tuturor posibilităţilor. La o adică, un Rapid-Steaua nu s-a putut rejuca, dar un scrutin de alegeri se poate repeta.
Mai precis vorbind, în Stefăneşti s-au format două tabere, rivale, una a PNG-ului si alta a PSD-ului, amândouă cuprinse într-un fel de tentaculele lui Gigi Becali(ştiţi voi, ăl` mai cinstit din Pipera). Pentru că acolo s-au format interese. Mai bine zis, au apărut peste noapte odată ce comuna de la nord de Bucureşti a fost captată într-un proiect-gigant al Guvernului. In speţă, autostrada Bucureşti-Ploieşti. Dar aici sunt altele de discutat.
Mai interesantă e disputa dintre cele două tabere şi ardoarea cu care oamenii de acolo îşi susţin candidaţii. Pentru ei e doar o chestiune de moment. Adică un milion, 100 de euro, un bax de bere. Când mai pupi tu aşa pomană electorală?
Dar profilul alegătorului de Stefăneşti e simplu : consumator de bere la pet si spărgător de seminţe(ori de altceva). Si de aici situaţia devine uşor de înţeles.
Dincolo de subiectul Stefăneşti, voi aţi auzit ce tâmpenii mai debitează dom`primar Vanghelie de sector 5 care este? Intrebat astăzi de disputa din turul 2 pentru primăria capitalei, dânsul a afirmat tare şi răspicat “Dacă se vorbeşte atât de Oprescu, de ce nu a candidat pe listele PSD?”.
Vă las pe voi să trageţi concluziile.
Si încă una bucată replică, tot marca Vanghelie, “Sorin Oprescu este un demagog ieftin împins de la spate de o gaşcă de hoţi.” Hai să facem un mic exerciţiu, mai precis să asamblăm un puzzle. Profilul demagogului ieftin i se potriveşte ca o mănuşă lui Vanghelie si nu lui Oprescu(pe care l-aş cataloga drept “mai scump”), iar gaşca asta de hoţi seamană cu cea a PSD-ului. Izbitor.
Dar piesa lipsă din puzzle o s-o găsim peste două săptămani, sau peste doi ani. Ori niciodată…
Postat in Politic | No Comments »
iunie 1, 2008
Poveşti nemuritoare
Nu am fost ieri la vot. Da, ştiu, o să-mi sară vreo câţiva imbecili în cap că de acum încolo nu mai am dreptul să critic aleşii neamului. Cel puţin patru ani. Oameni buni, e un drept. Si un drept nu anulează alt drept. E clar? Bun. Mă bucur ca aţi înţeles.
Fiind sibian, cunoşteam foarte bine rezultatul alegerilor locale. Aveam încă de la deschiderea urnelor un exit-poll propriu. Un pronostic care s-a dovedit roind în jurul adevăratului rezultat. Iar situaţia în cauză se cunoaştea de acum 4-5 ani. Oricum politica de pe Cibin nu mai prea are nimic de ascuns. Se poate anticipa.
Main-event de Dâmboviţa
Trecănd peste Sibiu şi politicile aferente, zăbovesc puţin asupra situaţiei din capitală. Care totuşi prezintă interes.
Bătălia finală, peste două săptămani, se va da între Oprescu si Blaga. Un expulzat din mrejele PSD-ului şi un candidat pragmatic, înfipt bine în partidul aflat la conducere. Pe nume Vasile, care nici măcar nu e bucureştean. Un individ arogant şi de o sobrietate ieftină, care în campania electorală nu a făcut altceva decât să recite o mizerie de text îmbibat cu clasice promisiuni. Nici pe Oprescu nu-l am în ochi buni, asta să fie clar. Pentru mulţi rămâne eternul învins şi paradoxal, omul doborât şi sprijinit din toate părţile în acelaşi timp.
Adrian Copilu` Minune - politicianul
(va urma)
Postat in Politic | 5 Comentarii »
februarie 18, 2008
Ar fi cateva chestiuni de subliniat vis-a-vis de Cazul Kosovo si evenimentele zilei de ieri.
-Independeta Kosovo e abuziva si nu e posibil ca sarbii sa fie minoritari in Serbia.
-Serbia va rupe relatiile cu principalele state europene, care erau deja oricum tensionate.
-Independenta Kosovo s-a transformat inevitabil in dependenta de Statele Unite.
-Sarbii sunt cunoscuti pentru spiritul lor ultra-nationalist, iar adeptii miscarii au luat foc la aflarea vestii. Protestele pasnice pot degenera intr-o puternica criza locala.
-E dureros sa vedem ca separatismul inca mai exista in Balcani si poate destabiliza intreaga regiune intr-un termen foarte scurt.
-Marea Iugoslavie se transforma incet-incet in Mica Serbie.
-Summit-ul NATO de peste o luna se va desfasura pe teritoriul unui stat care nu recunoaste independenta provinciei Kosovo si anume Romania.
-O provincie autonoma niciodata nu va fi in stare sa se conduca singura, chiar si purtand apelativul de “stat”, pentru ca economia era indirect dependenta de Serbia, iar o politica locala nu se poate construi peste noapte.
-Kosovo nu va creea un precedent la nivelul politicii mondiale, pentru ca independenta lui nu a fost un fenomen scapat de sub control, ci o strategie bine pusa la punct a americanilor. Deci nu e cazul sa pomenim de Tara Bascilor, Osetia, Catalunia sau in cazul nostru Tinutul Secuiesc(pura imaginatie bolnava udmr-ului).
Postat in Politic, generale, oameni | 12 Comentarii »
noiembrie 27, 2007
La referendumul lui Base si-a cam bagat dracu coada. In unele sectii de votare erau doar afise cu euro-parlamentarele, deci nici vorba de promovare/reclama/directionare catre urnele pentru referendum. Mai grav, in alte sectii de votare oamenii pur si simplu n-au fost lasati sa-si exprime optiunea vis-a-vis de uninominalul presedintelui, sub pretexte de genul “Aici nu se voteaza decat listele pentru europarlamentare”. Si am mai auzit una buna de tot, cum ca la unele sectii de votare se terminasera buletinele de vot pentru referendum. Cum maica masii sa se gate cand prezenta finala la vot n-a trecut nici macar de 30%? Rusine.
Imi dau demisia din “functia” de roman. Va invit sa faceti la fel.
Postat in Politic, oameni | 3 Comentarii »
noiembrie 26, 2007
Aseara, dupa naiba stie ce exit-poll s-au readunat iarasi pecereii si pesedeii la Fotosinteza zilei, pe Antena 3. Inainte nu mi-era asa scarba de emisiunea aia, dar as prefera sa ma uit la cum se imperecheaza cele mai hidoase insecte decat sa-l vad pe Valentin Stan, harciogul cu laptop, falcosul Radu Tudor, pe prostul de Ciutacu (scuzati pleonasmul) si pe spiridusul de Gadea. De Cristoiu n-am zis nimic( el s-a nascut cu jacheta pe el si cu pixul in mana, deci no comment). Pai bai analistii lu` peste, lumea daca tot s-a uitat la emisiunea voastra a vrut sa vada o dezbatere vis-a-vis de votul de ieri, nu ranjetele voastre de bucurie ca a picat referedendumul lui Basescu. De ce naiba nu schimbati titlul emisiunii, ca nu se incadreaza in tema. As recomanda “Sinteza anti-Basescu a zilei”, ca sa nu mai transpirati degeaba gasind un nume.
Cat despre referendumul lui Base, mi-era indiferent, nici nu am fost la vot. In general clasa politica romaneasca e ca o buda de la sat : nu da bine in peisaj, miroase urat si e plina de rahat tot timpul.
Postat in Politic, generale, oameni, televiziune | 3 Comentarii »
iulie 19, 2007
No (vorba ardeleanului) de ceva zile au inceput sa apara si primele posturi pe blog-ul Tsd-ului, ala micu’, iar acum se blogeste de zor pe acolo, dar tot in nota social-democrata, ca doar nu se putea altfel.
Ficatii politicii romanesti se intind tot mai puternic in fenomenul blogurilor, in ciuda faptului ca numai stanga a mai postat cate ceva pe la noi. Teoretic stanga. Pana si Dan Mihalache ne spune “Bine v-am gasit!” si atat, ca nu e timp pentru idei acum, e lupta mare pentru locurile din PE. Asadar oglinda, olinjioara, care are cel mai tare blog politic din tara?
Postat in Bloguri, Diverse, Media, Politic, generale, siteuri | No Comments »
mai 22, 2007
Poate ca romanul la asta se pricepe cel mai bine-la boicot. CRP a dispus o actiune menita sa solidarizeze cu ziarista Antenei 1, Andreea Pana, rapusa sambata de injuriile cetateanului pe atunci suspendat. Pluteste in aer un puternic sentiment de revolta al presei romanesti impotriva presedintelui. Dar pana la urma, pe cine nu a revoltat gestul presedintelui acum repus in functie, mai ales ca acesta nu se numeste Gigi Becali? Aa, si uitasem ceva. Dragos Bucurenci a aparut ieri pe Realitatea, la “Deschide lumea” cu un tricou pe care scria “Tigan imputit”. Tare, nu?
Postat in De'ale mele, Diverse, Politic, Presa, Ziare, generale, oameni, publicatii, siteuri | 6 Comentarii »
mai 22, 2007
Sambata, in ajunul anuntarii exit-poll-urilor de dupa referendum, cetateanul suspendat si-a gasit timp sa dea o fuga si pe la cumparaturi, cu sotia, nelipsita din preajma actiunilor lui de om simplu. Numai ca in zona s-a ivit si Andreea Pana, reporter al Antenei 1, care l-a agasat pe acesta prin niste intrebari aparent banale. Ce a urmat, stie bine toata lumea. Am si eu de adaugat aici cateva lucruri. Actiunile presedintelui, fie ele si bune si rele, insumeaza un marketing politic deficitar. Ce inseamna in acest context marketing politic? Ei bine, eu cred ca aduce in discutie imaginea presedintelui lucrata de oamenii din jurul sau, aceea a unui om simplu, implicat direct in randurile oamenilor. Asta doar cand isi ocupa functia de la Cotroceni. In perioade arzatoare de tipul suspendarilor etc., markenting-ul politic se limiteaza la o campanie electorala “puternica”, menita sa-ti creasca popularitatea pe plan politic.
Acum Basescu e primul “ciorditor” de mobile al tarii, daca imi permiteti aluzia. Insa e un “ciorditor” manierat. Iti returneaza obiectul intr-un plic alb, sigilat, prin intermediul consilierului de imagine, sau cine se nimereste prin zona sambata dupa amiaza. Apoi isi cere scuze, invocand un moment de puternica irascibilitate. Faptul e consumat, insa mai constituie inca o paine buna de mancat pentru mass-media romaneasca. Dar stati linistiti, brutaria de la Cotroceni tocmai si-a redeschis portile. Sic!
Postat in Diverse, Editoriale, Politic, generale, oameni | 2 Comentarii »
mai 21, 2007
Nu sunt anti-Basescu, dar nici pro. Sunt undeva la mijloc. Daca mai exista asa ceva. Traiesc la fel de “bine” si cu el si poate si fara el. Sambata nu am fost la vot. De ce? Pentru ca pronosticam de vineri 76% in favoarea lui la referendum. Am si martori ai pariului, sau pronosticului, cum s-ar putea spune. Fac parte din populatia cu aceasta mentalitate. Daca nu as fi fost sigur de procentul zdrobitor, probabil mi-as fi pus buletinul in joc, sa am si eu actibild pe partea alba a cartii de identitate. Acum, lasand deoparte “glumele”, de ce prezenta la vot a fost scazuta? Pentru ca a fost un smecherlac nenorocit al coalitiei anti-base. Au pus referendum-ul sambata, cand o importanta parte a romanilor lucreaza sau au alte activitati programate. In al doilea rand, astfel de “evenimente” nu sunt prevazute si asta enerveaza cel mai mult societatea civila, de aici tragandu-se poate si o parte a electoratului pro-cetateanul suspendat.
A fost exercitiu democratic? Dupa rezultat, da, insa mai bine rezolvam o problema de matematica de clasa I decat sa raspundem la intrebarea asta : “Sunteti de acord cu demiterea Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu? “. Cand o sa ajung si eu presedinte, probabil o sa sterg post-ul asta de pe blog… Dar nu e nevoie sa am functia asta, pentru ca o sa raman fara spatiu de a mai scrie ceva aici 
Postat in De'ale mele, Diverse, Editoriale, Politic, oameni | 15 Comentarii »