Cand cioara nu mai canta (sau intarzie), puii incep sa-si faca de cap. Dupa ce rezista cuminti vreo cateva minute in cuibul pus la dispozitie de Primarie, incepe macelul bunului simt iar continuarea o stie toata lumea.
…de lei vechi. Cam atat a costat amenajarea skate-parc-ului din Sibiu. O investitie cu subinteles probabil. Un rost cu siguranta are, pentru ca exista pasionati ai genului. Dar de aici si pana la 2 miliarde de lei vechi e cale lunga. 100.000 de lei a costat amenajarea locului cica, dar daca il vezi cu siguranta o sa ridici nedumerit din sprancene. Si inca 80.000 de lei au costat vreo 2-3 structuri ca sa nu para locul prea sec. Poate ca si justificarea investitiei e cam subreda. Repet, poate. Ceva fotografii gasiti pe blogul Silvanei Armat.
O sa revin cu detalii.
Ne recitim.
Am dat drumul la o expozitie online de fotografie inedita, insumand cateva din fotografiile pe care le-am facut anul trecut in Capitala Culturala. Insa nu e ceea ce va asteptati, sunt ipostaze care mi-au definit mie Sibiul in 2007.
www.sibiu2008.blogspot.com Click aici pentru expozitie.
Se spune ca legendele nu sunt adevarate. Ei bine, Jethro Tull e o legenda pe care am trait-o si am simtit-o. Unii i-au asteptat o viata intreaga, eu i-am asteptat doar o vara intreaga, de cand am aflat ca vor veni. Si a meritat tot “efortul”. Ploaia a alungat o parte din spectatori, poate ajunsi si ei din greseala prin Piata Mare, insa fulgerele ce se lasau in spatele scenei parca faceau parte din coregrafie.
Am zambit la umorul ascuns al lui Ian Anderson, am ascultat o varianta speciala de Aqualung si m-am rupt brusc de cotidianul Sibiului, de lumea si frustrarile pe care le vad zilnic.
Cand a inceput concertul, am zis ca inchid aparatul si nu mai fac nicio poza, chiar nu puteam sa ratez niciun acord sau vreun vers. Pana la urma am cedat tentatiei, am facut cateva cadre si misterios mi s-au terminat bateriile 
. Flautul magic, acordeonul, clapele plapande, chitarile, tobele si mai ales vocea inconfundabila a lui Ian - o armonie numita Jethro Tull.
Ceva poze:
Si un filmulet ( a piece of strange Aqualung) restul facute de mine le gasiti pe Youtube. Stiti voi unde
Acoperisuri luate cu totul. Tigle care zburau intr-un haos total. Copaci smulsi de-a dreptul din radacini. Cam astea sunt urmarile furtunii de azi dimineata, de la Sibiu. Mai jos aveti si o fotografie pe care am facut-o de dimineata in Valea Aurie, cartierul in care locuiesc, la putin timp dupa ce furtuna s-a mai calmat.
I-am promis Ginei va voi reveni cu o cronica mai detaliata a festivalului care tocmai s-a incheiat pe plaiurile sibiene. Desi nu aveam certitudinea ca voi asista la editia de anul acesta a fest-ului, pana la urma am facut rost de o invitatie in ultimul moment si chiar nu puteam rata evenimentul.
Artmania 2007 s-a desfasurat intr-un val de tricouri negre, iar eu fiind din Sibiu, nu vad in fiecare zi asa ceva. Tricouri negre, hanorace cu diverse formatii, de la clasicele Deep Purple si Led Zeppelin pana la cele din noua “era” a metalului. Oricum, multe la numar. Nu are rost sa zabovesc asupra lor. Vineri, in prima zi de festival, chiar cu putin inainte de inceperea lui, am stat la o bere in centru, am preferat sa vad multimea care se indrepta spre poarta de acces de la festival. Ulterior am mai baut o bere si chiar atunci intrase Andy Ghost si Altar-ul lui pe scena, in ritmul agresiv cu care ne-am obisnuit. Au cantat niste piese mai noi, dupa care publicul cerea insistent ceva de pe albumul care i-au facut celebri, “Atitudine”. Au venit pana la urma si piesele alea, “La Noi” sau “Nascut invingator”, insa impresia mea a fost cu totul alta decat ma asteptam. Se simtea oboseala in vocea solistului si parca nici sonorizarea nu-i ajuta. Cel putin, anul trecut la Rosia Montana au cantat de zece ori mai bine. Eu unul asteptam cu entuziasm Celelalte Cuvinte, clasici ai hard-rock-ului romanesc, care urmau sa cante dupa Altar. Da, a venit pana la urma si Calin Pop pe scena. Nu au avut tocmai cea mai buna sonorizare, au existat si intreruperi si deficiente de sunet. Pana la urma parerea mea e ca a fost o bataie de joc atat din partea organizatorilor, cat si din partea publicului. N-au apreciat Celelalte Cuvinte la adevarata lor valoare. A urmat apoi Cargo, pe care nu i-am prins, deci nu pot sa-mi dau cu parerea vis-a-vis de prestatia lor scenica. Am revenit la Anathema si mi-e ciuda, pierdusem inceputul concertului. De Anathema nu am ce spune, chiar m-au impresionat si stiam oricum ca sunt o formatie care nu dezamageste niciodata.
A doua zi a inceput heavy, dupa stilul definit de cei de la Tarot. Am asistat putin la concert, eram plecat cu alte probleme. Oricum, ziua de sambata a apartinut formatiilor straine. Deci si daca lipseam putin, nu pierdeam nimic. Am revenit in Piata Mare chiar cand a inceput concertul olandezilor de la The Gathering. Nu a fost tocmai ceea ce ma asteptam, in ciuda faptului ca se anunta printre ultimele prestatii in formatia actuala a trupei. Oricum, au “incins” cat de cat atmosfera, au pregatit terenul pentru My Dying Bride, una dintre preferintele publicului. Chiar si a mea. Si-au facut aparitia si englezii, intr-un puternic val de urale. Era entuziasm total. Un sunet pe cat de agresiv, pe atat de trist. Pana la urma asta e definitia atmosferei create de cei de la My Dying Bride. Si nu s-au inselat deloc. Un grup plasat in fata scenei, care striga in permanenta numele trupei, parca nu-si avea locul. Si nici motivul sa o faca. Am un singur adjectiv pentru concertul lor : deosebit. Seara de sambata s-a incheiat cu Within Temptation, de altfel capul de afis al festivalului. O sonorizare si o prestatie de nota 10, desi unii critici ii catalogheaza in ultima vreme ca fiind o formatie comerciala. Poate ca i-a salvat locatia (Piata Mare) si inflacararea in care au cantat. Cel putin asa zic eu. Lumea cerea Ice Queen, una dintre piesele lor de baza. N-a fost sa fie, dintr-un motiv invocat chiar de ei, organizatorii, cei care nu le permiteau sa cante mai mult decat era programat.
A venit pana la urma si ultima zi de Artmania, deschisa de cei de la Luna Amara. N-au cantat rau, dar au facut-o in spiritul ingamfarii fata de industria muzicala din Romania. Mereu vorbesc de ea. Vita de Vie le-a urmat, insa n-am asistat la concert. Am preferat sa beau o bere, undeva in afara Pietei Mari. Era si normal. M-am reintors pentru olandezii de la After Forever, alta trupa care a urcat pe scena Artmania. Iar prestatia lor, deloc rea. Floor Jansen, solista lor, a incercat permanent sa mentina publicul in priza festivalului, desi se apropia de final. Desi apreciez Iris ca formatie, in public incepuseara sa se infiltreze “cocalarii”, care probabil aflasera ca pot sari gardul. Si poate doar “publicul” a stricat atmosfera presupusa de ei.
PS : Berea de la festival a fost de-a dreptul infecta. Scumpa si fara gust ( de festival) .
Unii il numesc drept cel mai important festival de rock din Romania, mai ales dupa editia de anul acesta. Eu unul m-as abtine de la asemenea aprecieri si sunt de parere ca au existat destule deficiente in organizarea lui. In fine, nu mai conteaza acum detaliul , conteaza ca Sibiul a tinut pentru trei zile steagul rock-ului ridicat. In prima seara, inceputa electrizant prin concertul celor de la Altar am stat mai in spate, am preferat sa observ miscarile “valurilor” de tricouri negre care impanzisera Piata Mare. Nici la Anathema, capul de afis al primei seri nu m-am ingaduit sa ma apropii de scena. Nu aveam nici aparatul de fotografiat si mai mult decat asta, se auzea bine si din spate.
A doua zi, pe cand nici soarele nu coborase de pe cer, au urcat pe scena finlandezii de la Tarot. Publicul, desi intr-un numar relativ mai mic, a gasit loc si pentru aprecierea lor. A urmat The Gathering si deja atmosfera se incingea printre cateva pahare de bere. Daca bila neagra acordata de public in prima seara a fost retragerea din grila a celor de la Haggard, englezii de la My Dying Bride au punctat cu siguranta la capitolul spectacol. In inchiderea celei de-a doua seri, capul de afis al fest-ului s-a numit Within Temptation, olandezii ajunsi cunoscuti datorita albumului din 2000, Mother Earth. Evident ca nu au dezamagit, nota maxima pentru prestatie, cat si pentru sonorizare. Duminica s-au mai linistit apele, lumea a inceput sa plece, insa tot s-au gasit fani care sa asiste si la concertele celor de la Luna Amara, Vita de Vie si mai ales After Forever. Finalul Artmaniei 2007 s-a scris in ritmurile pieselor de la Iris.
Mai multe imagini de la Artmania 2007, pe celalalt blog al meu, Blogfoto. Sau click aici.
Spotul de mai jos e chiar “dragut”, mai ales ca zilele astea se desfasoara si festivalul, in paralel la Cluj si la Sibiu.
Am ales astazi un post putin inedit. Valea Aurie e cartierul sibian in care locuiesc de cand ma stiu si fara lipsa de modestie pot sa spun ca e cea mai frumoasa zona din Sibiu. Departe de poluarile zonelor industriale, de aglomeratiile din centru, e o zona inconjurata de padure si de cateva lacuri care se continua pana la Gradina Zoologica a orasului. Nu departe de aceasta din urma se afla Muzeul Satului, printre cele mai apreciate din Romania. Sibiul e un oras linistit, insa Valea Aurie e cu mult mai linistita decat alte locatii. Poate ca si numele confirma asta.
O galerie de imagini surprinse de mine pe strazile Sibiului in ziua de Paste.
