Transfagarasanul la 35 de ani

Balea Lac, 20 septembrie 2009.

Tito & Tarantula 2

Tito & Tarantula la Sibiu. O, DA. In sfarsit ceva bun. Pe Jethro Tull i-am asteptat cel mai mult in urbe, acum pe ei. Doamne fereste sa intervina ceva in ziua aia.

O fotografie

Dreptate cu suta de grame

Marcel Lică, Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu sunt ultimii oameni de fotbal care şi-au imbunătăţit colecţia de bijuterii, cu trei seturi superbe de brăţări argintii. Si Aurel Bogaciu a făcut comanda, insă mai are de aşteptat.

In schimb, pe interlopul Mircea Sandu il cam trec transpiraţiile pe după perdea. Vede numai lumini roşii şi albastre şi se teme de orice girofar auzit. I se cam strange laţul şi ştie foarte bine de ce. Stadione nu avem, aşa că fotbalul se mută incet-incet pe culoarele DNA-ului. S-au incălzit arbitrii si ceva preşedinţi, urmează Federaţia şi Liga să-şi mute birourile pe acolo.

Ca să distragă oarecum atenţia, interlopul Mircea Sandu se face că plouă şi dă in Fc.Arges, ca şi cum ei ar fi mărul discordiei in tot scandalul iscat. Ori, monşer Sandu, cum e cu implicarea Federaţiei in delegările de observatori si arbitrii?

Tito & Tarantula – After Dark

Nedumerirea zilei

Trebuie să vină un cutremur în Italia şi o “revoluţie” în Moldova ca să scăpăm de ştirile cu Gigi Becali? Scăpat e mult spus, le-au mutat la capătul jurnalului.

Rockn Rolla

De la Rockn Rolla o să-mi încep pledoaria de astăzi. Mă declar un admirator necondiţionat al lui Guy Ritchie, al stilului filmic şi nu al felului de a fi.

Dacă v-aţi lămurit despre ce e vorba, lucrurile vor veni de la sine, că până la urmă viziunea fiecăruia e diferită vis-a-vis de umorul pur englezesc. De fapt, lucrurile vor fi mult prea spontane, la fel cum sunt şi personajele lui Ritchie în situaţii-cheie.

Rockn Rolla nu aduce nimic nou faţă de Lock, Stock and Two Smoking Barrels sau de ce nu Snatch, dar ideea în sine te face să te simţi confortabil şi să zâmbeşti triumfător.
Ce e bun se cunoaşte de la o poştă. Despre asta, pe larg, probabil în viitor. Vă las cu…să zicem, partea mea preferată. Mai jos puţin.

Joe Strummer & The Mescaleros – Bankrobber

Cădere liberă

O dramă excelentă din 1993, creaţie a lui Joel Schumacher, avându-l în rolul central pe Michael Douglas. Acesta îl interpretează pe William Foster, un om atipic străzilor însorite ale LA-ului. De urmărit cum se dezvoltă personajul pe parcursul unei singure zile. Să nu uităm de Robert Duvall, cu care ne-am obişnuit în roluri secundare. (ProTV,11 ianuarie, 22:45)

Vulgaritatea în literatură

Cât m-am străduit, n-am reuşit niciodată să fac o corelare între stradă şi literatură, deşi modernismul bătea la uşă şi-mi trântea în faţă ambele idei, împreună. Am făcut însă pasul suprem şi am acceptat cuvintele licenţioase ca pe o formă de nuanţare, ca pe o figură irevocabilă.

Mai conservator din fire când vine vorba de limba literară, am considerat că vulgarizarea ei atrage de la sine un soi de emancipare forţată, dar eficientă. Desigur, totul cu o limită. Până la urmă asta e evoluţia căreia îi suntem părtaşi cu toţii şi de care nu ne putem feri nici în cele mai întunecate colţuri. Astăzi ideile nu le mai căutăm în codru sau pe malul mării, ci acolo jos, în stradă, printre oameni şi probleme, ori conduitele sociale şi caracterele puternice de acolo se nasc şi acolo se tipăresc.

Am terminat deunăzi de scris capitolul III al romanulului “Pe timp de ploaie”, punându-mi piedici singur şi bolborosind fraze uscate. Îmi lipsea ceva.
Dezvoltând o serie lungă de personaje simple, seci, naive, naturale, sincere, pe care le văd în fiecare zi mustind de indiferenţă, lipsite de scrupule şi pasibile de pedeapsa numită viaţă, mi-am dat seama că singura soluţie de ieşire la liman era să le las în propriile roluri, cu propriul limbaj. Să le las într-o permanentă reeditare a prezentului. Şi în final să le ridic, să le spăl şi să le arunc iarăşi în acelaşi joc nenorocit.